Începuturile românilor în aceste părţi, ale Sătmarului, sunt odată cu naşterea poporului român, documentaţie pe care o publică o seamă de istorici străini de neamul nostru, dintre care amintim pe cel mai recent, Arnold J. Toynbee, marele istoric britanic. El s-a oprit în studiile sale de multe ori asupra trecutului românilor sesizând o gamă întreagă de aspecte şi frământări, pe care le-a încadrat în istoria universală. În volumul II al operei sale A study of History, 1955 – 1959, acesta vorbind despre România, spune: “…în ceea ce priveşte principatele Valahiei şi Moldovei, ele au fost întemeiate de descălecători de naţionalitate română, creştini ortodocşi; aceştia coborâseră din Podişurile Transilvaniei …”. Vrem să spunem prin aceasta că Transilvania, în ciuda tuturor trepidaţiunilor istorice, a apăstrat tezaurul neamului format din extraordinara încleştare dintre Decebal, care are însuşirile unui Theodoric dar care este lovit de moarte de trăsnetul unui adevărat Jupiter, şi Traian.

Vestigii de necontestat ne vorbesc de existenţa noastră aici şi fiecare brazdă proaspătă întoarsă ne aduce surprize şi veşti despre urmele strămoşilor noştri care au vorbit latineşte precum vorbim noi, care au simţit ceea ce simţim noi şi care ne-au transmis toată moştenirea sufletului lor nouă, celor de azi, încât nimeni nu ne poate nega istoria.

Dar evenimentele multe care s-au abătut peste aceste părţi de care scriem, Satu Mare şi împrejurimile lui, au făcut să se piardă multe lucruri scrise şi pe unii i-au determinat să nici nu ne amintească măcar de martori ai istorie. Aici, la Satu Mare, se încrucişau multe drumuri care treceau spre Viena, spre Cracovia, spre alte tărâmuri de pe care şi de pe unde s-au adunat aici oameni cu tot felul de tradiţii, credinţe şi graiuri. Deşi acestea toate s-au amestecat şi s-a născut din ele numai una singură care a fost dictată să se nască, numai limba noastră a rămas aşa cum s-a format în acea răscruce istorică şi singura azi în lume despre care se poate spune că s-a păstrat în forma ei originală 99%.

Astfel vorbind şi Biserica neamului nostru a avut de suferit multe. Neluată în seamă şi clasificată fiind ca “rătăcită”, “schizmatică”, s-a organizat cum a putut dar nu a rămas, chiar dacă s-a scris despre ea, ori i s-au năruit documentele scrise, în afara istoriei.

În anul 1411, vrând nevrând se aminteşte despre românii din aceste părti şi chiar din Satu Mare, în momentul în care despotul Gheorghe Brancovici, sârb de origine, primeşte de la Sigismund comitatele Satu Mare şi Baia Mare, spunându-se că “românii au început să aibă un tratament mai omenesc pentru că erau ortodocşi ca şi noul lor stăpân” (op. cit. Szirmay I pag. 150). Nu se poate spune că nu au fost organizaţi. O seamă de domnitori români din Moldova, refugiaţi la Satu Mare în urma luptelor pentru tron, nu au venit aici singuri ci cu oaste, bărbaţi, femei şi copii, dar fără preoţi şi poate fără episcopi. Popasul lor aici a avut un temei: masa românească despre care se ştia că trăieşte în aceste părţi. Şi tot aici, în biserica acestei cetăţi, a fost înmormântat Mihnea al III-lea, domn al Ţării Româneşti. La 1577 se stabileşte la Satu Mare Ştefan Mâzgă. El era fiul lui Ştefan Lăcustă. El a mai stat şi la Hodişa şi la Ardud prin aceste părţi unde românii erau bine organizaţi, după cum relatează ofiţerul neamţ, căpitanul Rueber, într-o scrisoare pe care o trimite împăratului: “…denn daselbst unserer, der valachischen Religien und Sprach Leute sind”. Apoi, după ce Constantin Basarab îşi pierde tronul pentru că îl ajută pe Rakoczy în expediţia din Polonia, vine tot la Satu Mare şi strânge oaste de mercenari români, ceea ce face să îngrijoreze mult nobilimea.

Aşa se ţes evenimentele care dovedesc că aici era un leagăn al românismului şi la care vatră se adunau mulţi năpăstuiţi de soartă.

Biserica o vedem organizată abia în anul 1680 – 1681, când românii au preot cu numele Mihai, apoi prin 1685, pe Demetriu Monasterli.

Legat strict de existenţa Protopopiatului Ortodox Român Satu Mare amintim că după o frământare de 100 şi ceva de ani de la numele primului preot cunoscut aflăm date şi despre existenţa Protopopiatului.

Din anul 1799 până în anul 1808 românii sunt trecuţi cu forţa la uniaţie dar cu toate acestea ei îşi păstrează obiceiurile tradiţiile şi sărbătorile ortodoxe. În perioada 1837 – 1857 Pr. Protopop Gulovici Ioan face multe necazuri poporului român, cu scop bine determinat, pentru a aduce servicii statului ungar, în favorul propriei cauze. În aceeaşi perioadă, Episcopia greco-catolică de la Gherla reuşeşte să scoată Sătmarul de sub administraţia Episcopiei de Muncaci împreună cu încă 93 de parohii greco-catolice, după ce în anul 1824 Episcopul greco-catolic Samuil Vulcan de la Oradea reuşeşte şi el să scoată 74 de parohii. Acest preot Dulovici a fost trimis la Satu Mare, de la Ungvar, cu scopul de a maghiariza pe români şi de ai face să uite de obiceiurile ortodoxe. Cei 20 de ani de activitate au fost un adevărat dezastru pentru români. Episcopul Ioan Alexi de Gherla îl face pe Ioan Gulovici canonic de Gherla numai pentru a-l înlătura dintre români. S-a întâmplat să moară episcopul Ioan Alexi şi iată ce pretenţii imediate are Preotul canonic Ioan Gulovici şi ce scrie Ministrului Cultelor de la Budapesta: “Cu smerenie cad la picioarele tale şi te rog, ca luând în considerare activitatea mea din Satu Mare, unde în curs de 20 de ani am făcut vrajbă între românii de acolo şi am avut suces în acţiunea de  maghiarizare o parte bunişoară din ei, să pui pe capul meu acea coroană, căci îţi promit că tot aşa voi face şi cu dieteza Gherlei”Iată marele caracter al Protopopuluigreco- catolic Gulovici Ioan . Iată aşadar dovada cea mai evidentă că prin grec-catolicism nu se urmărea defapt decât maghiarizarea românilor trecuţi la uniaţie cu sila şi care păstrau de fapt în totalitate legea strămoşească ortodoxă.

În perioada 1857 – 1871 Preot Protopop şi profesor a fost Petru Bran, care a preluat Sătmarul şi Biserica lui şi cele din jur într-o stare de plâns, în urma administraţiei de 20 de ani a lui Gulovici Ioan. El a introdus în actele bisericeşti limba latină şi română în locul celei maghiare. A suferit foarte mult, ca preot şi ca profesor la Liceul regesc catolic din Satu Mare pentru că s-a ajuns până acolo încât în timpul când el cădelniţa în biserică duşmanii poporului român îl loveau cu cârjele. Învinuit la Episcopie de prea mult românism şi de nesupunere faţă de legile statului ungar, episcopul Vancea Ioan l-a suspendat. Atunci ziarul Albina, nr. 38, anul IV – 1868 scria următoarele:”Auziţi toate neamurile …! Bran, parohul activ naţionalistul zelos e suspendat: pentru multele merite cade martir… Cu aceasta şi-a încununat Episcopul Vancea guvernarea Diecezei de la Gherla. Prin declararea că se va trece la neunire oricare preot se poate scoate din parohie numai să aibă episcop pe unul ca Vancea”.  Iată aşadar portretul unui bun roman şi încă o dovadă că prin Greco-catolicism nu se dorea decât maghiarizarea românilor.

Între anii 1887 – 1898 Protopop a fost Pr. Michailu Ciurdaru.

Între anii 1898 – 1905 protopop a fost Pr. Ludovic Pop.

Între anii 1905 – 1915 Protopop a fost Pr. Huban Iuliu.

În această vreme Satu Mare trece sub administraţia faimoasei Episcopii de Hajdudorog, cu scopul declarat de ai maghiariza pentru totdeauna pe români.

În perioada 1915 – 1918 Protopop a fost Pr. Gönczy Pál, care apoi trece la ruteni.

În perioada 1918 – 1920 Protopop a fost Pr. Constantin Lucaciu, fratele Pr. Vasile Lucaciu.

În perioada 1920 – 1922 Protopop a fost Pr. Dr. Vasile Lucaciu;

Începând cu anul 1920 dată fiind situaţia existentă după Marea Unire  pe teritoriul oraşului Satu Mare se reînfiinţează juridic o parohie ortodoxă română a cărei membri sunt, la început, funcţionarii veniţi odată cu trupele române, ofiţeri, subofiţeri şi o serie întreagă de persoane cu diferite răspunderi.  Ca preot vine la Satu Mare Pr. Protopop Meletie Răuţiu, care păstoreşte din anul 1920 până în anul 1937.

În anul 1926, Episcopia Ortodoxă de la Oradea avea secretar pe Pr. Ruşdea Ioan care este trimis în acelaşi an la Satu Mare, deoarece se înfiinţează postul de preot II şi din anul 1926 până în anul 1929 este profesor la Gimnaziu. Din anul 1929 până în anul 1931 este profesor la Liceul Mihai Eminescu, la Liceul Comercial, la Liceul de fete şi la Şcoala profesională.

În anul 1930 se întemeiază Protopopiatul Ortodox Român şi astfel găsim în Satu Mare două protopopiate româneşti, unul greco-catolic şi altul ortodox. În acest an se înfiinţează şi Parohia Satu Mare II cu două unităţi, Lazuri şi Livada. Acest preot este membru al Camerei Agricole. Până în acest an Satu Mare aparţinea de Protopopiatul Baia Mare, Protopop fiind acolo Pr. Alexie Latiş.

Pr. Meletie Răuţiu este protopopul Sătmarului pentru credincioşii ortodocşi şi parohiile din jur care încep să ia finţă prin satele care apar după colonizare şi reformele agrare. El este protopop până în anul 1937 când a murit şi este înmormântat în cimitrul de la Gară.

Pr. Ruşdea Ioan devine protopop din anul 1937 până în 1940.

Urmează perioada de ocupaţie hortistă 1940 – 1944, în cursul căror ani se dau lupte pentru salvarea tuturor valorilor româneşti şi a celorlalte biserici surori. Protopopiatul Ortodox se desfiinţează şi rămâne preot paroh Teodor Rusu, până în anul 1944.

Din anul 1940 până în 1948 este numit la Satu Mare Protopop, Preotul Sebastian Rusan, când este ridicat la treapta arhieriei pentru Episcopia Ortodoxă a Maramureşului, apoi la treapta de Mitropoplit al Moldovei, la Mitropolia de la Iaşi.

În 21 octombrie 1948 are loc marele eveniment al unificării celor două biserici surori şi rămâne un singur Protopopiat, iar Greco-catolicii revin acolo de unde au plecat în sânul Bisericii Mame Ortodoxe Române. Nu au existat împotriviri, nici regrete dovada acestor lucrurii fiind faptul că după 1989, preoţii în vârstă foşti Greco-catolicii care mai trăiau nici nu au vrut să audă de o reînfiinţare a bisericii Greco-catolice (cazul Pr. Pilca Traian), iar credincioşii au rămas majoritatea în sânul bisericii mame ortodoxe.

Între 1948 – 1951 funcţia de Protopop este ocupată de Pr. Iosif Ţint.

Între 1951 – 1952 Protopop este Pr. Virgil Moldovan.

Între 1952 – 1962 Protopop este Pr. Carol Pop care vine la Satu Mare de la Oradea unde fusese vicar al Episcopiei Oradiei, înainte de unificare preot la parohia Gereuşa. De la Satu Mare pleacă la Baia Mare unde preia conducerea Protopopiatului. Acum vine la Satu Mare şi Pr. Corneliu Sava, paroh la Catedrala Ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului, el vine de la Oradea unde a ocupat funcţia de Protopop al Oradiei pe timpul Prea Sfinţitului Episcop Dr. Nicolae Popovici. Pr. Protopop Corneliu Sava, 1960 – 1968, pleacă în 1968 la Bucureşti în calitate de paroh la biserica Sfântul Spiridon. În timpul pastoraţiei ca paroh la Satu Mare I  şi ca protopop s-au renovat şi pictat multe biserici în Protopopiat şi în acelaşi timp s-a executat pictura în catedrală. Tot în timpul Pr. Protopop Corneliu Sava s-a reînfiinţat corul catedralei, dirijor fiind Prof. Dr. Dan Vasile.

Pr. Protopop Ioan Ţolescu a condus Protopopiatul între 1 februarie 1969 şi 23 martie 1990 venind de la Protopopiatul Carei. În acestă perioadă s-au construit 7 bisericii şi 26 de case parohiale. De asemenea, s-a construit un nou sediu al Protopopiatului pe locul fostului sediu. Actualul sediu este unul impozant, el având multe încăperi, arhivă, depozit, sală de şedinţe, cameră de oaspeţi.

Pr. Alexandru Tincu a fost ales cu votul majorităţii preoţilor din Protopopiat la data de 23 martie 1990 până la data de 16 iunie 2005.

Activitatea Protopopiatului Ortodox Român Satu Mare după primul război mondial se desfăşoară sub îndrumarea Episcopilor de la Oradea, Prea Sfinţia Sa Roman, Prea Sfinţia Sa Nicolae Popovici, Prea Sfinţia Sa Valerian Zaharia, Prea Sfinţia Sa Dr. Vasile Coman iar în timpul ocupaţiei Transilvaniei de Nord, 1940 – 1944, sub îndrumarea Prea Sfinţiei Sale Nicolae Colan, care devine Mitropolit al Ardealului, la Sibiu, după unificare. În timpul ocupaţiei hortiste Episcopia de la Oradea este condusă numai de un vicar, Prea Sfinţitul Nicolae Popovici fiind expulzat.

Până în anul 1972 Protopopiatul Ortodox Român Satu Mare a ajuns să aibă 68 de parohii şi 32 de filii. După anul 1978 numărul parohiilor ajunge la 72 iar al fiilor la 28, cu 100 de lăcaşe de cult (biserici, capele, şi case de rugăciune – acolo unde nu s-a putu zidi măcar o capelă).

Pe teritoriul jud. Satu Mare au existat două Protopopiate, unul la Satu Mare şi unul la Carei, până în 2002 când parohiile din Ţara Oaşului au decis să alcătuiasă un nou Protopopiat, al Oaşului.

Din 17 iunie 2005 funcţia de protopop interimar al Sătmarului exte ocupată de Pr. Ioan Socolan de la Parohia Satu Mare 7. Părintele protopop este un bun gospodar ocupânduse şi de construirea noii catedrale a oraşului ,, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena’’. Fiind un bun administrator imediat după primirea  funcţiei de protopop interimar s-a trecut la reorganizarea spaţiului de lucru de la sediul Protopopiatului Satu Mare. Astfel, întregul sediu a fost renovat, zugrăvit, băile faianţate şi gresiate precum şi dotate cu noi instalaţii de canalizare, s-a amenajat un birou pentru protopop, unul pentru contabil şi unul pentru secretar cu spaţiu pentru aşteptare. Celelalte încăperi ale sediului au primit alte destinaţii, una devenind o cameră de protocol iar una locul unde se redactează revista Protopopiatului ECCLESIA, toate încăperile fiind dotate cu mochetă şi cu o instalaţie proprie de încălzire. Au fost montate geamuri termopan cu tâmplărie de PVC şi au fost schimbate perdelele cu unele moderne tip jaluzele lamelare verticale. În data de 9 noiembie 2005, cu ocazia Conferinţei preoţeşti care a avut loc în Protopopiatul Satu Mare, la care a participat şi Prea Sfinţitul Justin Sigheteanu, arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Pr. Ioan Socolan a primit mandatul de protopop al Sătmarului, fiind hirotesit în această funcţie în Catedrala Adormirea Maicii Domnului. Cu aceeaşi ocazie a fost oficiată slujba Sfeştaniei noului sediu.

Ca organizare nouă a Protopopiatului Satu Mare, în şedinţa administrativă a preoţimii din data de 28 noiembrie 2005, la cererea Protopopului şi în urma propunerii preoţilor care au participat s-a făcut alegerea membrilor Consiliului de Administraţie şi al Consistoriului protopopesc din cadrul Protopopiatului Satu Mare. Astfel, au fost propuşi şi aleşi să fie membri ai Consiliului de Administraţie Pr. Ioan Socolan – Preşedinte, Pr. Pr. Flaviu Meghişan, Parohia Odoreu – membru, Pr. Vasile Feher, Parohia Satu Mare “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – membru, Pr. Viorel Paşca, Parohia Satu Mare Curtuiuş – membru, Pr. Petru Sabo, Parohia Lipău – membru. De asemenea, au fost propuşi şi apoi aleşi pentru a deveni membri ai Consistoriului protopopesc următorii: Pr. Petru Tătărean, Parohia Satu Mare 6 – Preşedinte, Pr. Iosif Covaciu, Parohia Bârsău de Jos – membru, Pr. Vasile Cheşei, Parohia Medieşu Aurit – membru, d-ul Ioan Pustai, cântăreţ bisericesc Parohia Satu Mare I – membru. Rolul pe care îl au aceste două organisme bisericeşti este acela de a hotărî şi de a verifica modul în care sunt duse la îndeplinire hotărârile lor.

Din organigrama Protopopiatului, pa lângă Pr. Ioan Socolan, Protopop, se mai află Pr. Florin Orăşteanu, secretar, Elena Coltan, contabil şi Viorica Surducan, îngrijitor.

În urma alegerilor noilor membri ai Consiliilor Parohiale, care au avut loc la începutul lunii martie 2006, în fiecare parohie de pe cuprinsul Patriarhiei Române, şi în Protopopiatul Satu Mare s-au desfăşurat aceste alegeri iar ca urmare a propunerilor făcute de către preoţii parohi legat de noii membri ai Adunării Eparhiale, au fost propuşi ca deputat cleric Pr. Ioan Socolan – protopop, ca deputaţi mireni d-nii Mircea Leţiu şi Valentin Hereş. Apoi, pentru Adunarea Naţională Bisericească au fost aleşi Pr. Ioan Socolan şi d-ul Mircea Leţiu pentru a reprezenta Episcopia Maramureşului şi Sătmarului.

Azi, în Protopopiatul Ortodox Român Satu Mare există 66 parohii şi 19 filii precum şi două mănăstiri, Măriuş şi Lunca Potăului.