ISTORICUL PAROHIEI APA

Istoria, fiind oglinda dezvoltării societăţii umane, trebuie reconstituită din cele mai mici părţi componente, înscriind în timp şi analizând “sine ira et studio“ faptele şi întâmplările care formează însăşi viaţa societăţii.

Monografia satului este cronica vieţii lui, ajutând la cunoaşterea realităţii vieţii româneşti. Dar pentru alcătuirea unei bune monografii se cere sinceritate şi obiectivitate în consemnarea faptelor. Este absolut necesar controlul şi verificarea riguroasă a tuturor datelor consemnate în lucrare, precum trebuie făcută şi legatura între fenomenele cercetate.

Aşadar, comuna Apa este compusă administrativ din satele Apa şi Someşeni, fiind aşezată în nord-vestul României, la 23*10” longitudine estică şi 47*45”latitudine nordică, pe partea dreaptă a râului Someş, aproape la jumătatea distanţei dintre Satu Mare şi Baia Mare. Se învecinează la est cu oraşul Seini, la sud cu râul Someş care desparte localitatea de comuna Valea Vinului, la vest comuna Medieşu Aurit cu satele Iojib şi Potău iar la nord satele Medieş Râturi şi Oraşu Nou Vii.

Localitatea este situată pe linia ferată Baia Mare – Satu Mare şi în imediata apropiere a drumului european E58 din care se desprinde şi un drum judeţean ce trece prin comună spre Satu Mare.

Solul acestei localităţi este format din lunca Someşului şi clima este una temperată, cu veri călduroase şi ierni blânde, lucru care face ca în zonă să se practice o agricultură de bună calitate în sistem intensiv, această ocupaţie fiind preponderentă.

În ceea ce priveşte istoria acestei aşezări amintim că în anul 1939, cu ocazia săpăturilor unor tranşee de către o unitate militară cantonată în hotarul comunei Apa, au fost descoperite 6 obiecte din bronz, din Epoca Bronzului (săbii, securi de luptă şi o brăţară, în total 4,178 kg ). Aceste obiecte sunt cunoscute sub numele de “Depozitul de bronz de la Apa”  şi au fost studiate de către arheologul Dorin Popescu. Despre importanţa acestor obiecte care aparţin epocii mijlocii a bronzului se face menţiune şi în unele tratate de istorie a României, ca de exemplu Ïstoria României vol. I pag. 115, Bucureşti 1960 şi în Istoria Transilvaniei vol I etc.

Localitatea Apa este atestată documentar în anul 1298, făcând parte din localităţile cu vechime mare şi se găsea în proprietatea familiei Apai cf. Istoria Transilvaniei vol. I ed. II. Buc. 1963, harta de la pag. 162.

Firesc este să se tragă concluzia că numele comunei se trage de la numele de Apai, cu o pronunţie apropiată de limba română şi maghiară, fără să aibe vreo legatură cu substantivul comun apa. Faptul că numele de “Apan” figurează în matricolele parohiei prima dată la 18 mai 1846 şi de atunci foarte rar, nu este un indiciu care să vină să contrazică această derivaţie: Apai – Apa.

La anul 1414, un document al familiei Megyssy, atestă faptul că localitatea Apa este una din moşiile sale şi că a fost jefuită de cetele feudalilor Drag şi Balc din Maramureş.

La sfârşitul sec. XV moşia Apa mai aparţinea familiei Megyssy, după cum arată un document din anul 1492, care confirmă prezenţa lui Megyssy Morocz Istvan şi a soţiei sale Margareta în reşedinţa din castelul de la Medieşu Aurit.

În sec. XVI moşia intră în posesia fam. Bathory, iar la 1610 este donată lui Apai Valentin, care era vasal familiei Bathory.

La anul 1717 comuna este arsă din temelii de tătări în ultima lor incursiune în Transilvania. La sfârşitul sec. XVIII moşia Apa era fărâmiţată între familiile Vesselenyi şi cea a baronului Vecsey, iar la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX apar proprietarii: Szentivany şi Berenczei Kovacs Gyula, care şi-au construit în localitate două castele în stil baroc, putând fii văzute şi azi.

Locuitorii comunei Apa sunt de naţionalitate română cca. 70%, maghiară 20% şi rromă 10%. Românii aparţin religiei ortodoxe, iar maghiarii celei reformate.

Biserica parohială ortodoxă este construită din piatră, între anii 1848-1863, din contribuţia credincioşilor, fiind acoperită iniţial cu şindrilă, iar mai apoi cu tablă.

În anul 1905 bisericii i s-a refăcut turnul, care, din cauza unor greşeli tehnice, a trebuit dărâmat şi reclădit.

În anul 1926, din dania credincioşilor s-au cumpărat trei clopote, în locul celor recvirate în timpul primului război mondial, de 165, 321 şi 563 kg, turnate la fabrica de clopote din Timişoara, Anton Novotny, pentru preţul total de 250.000 lei.

În 1927 exteriorul bisericii, bătut de vicisitudinile timpului, a fost renovat, prin grija preotului de atunci, Alexandru Pop, iar vechea pictură interioară, în stil bizantin şi roman, a fost renovată de către pictorii băimăreni I. Kadar şi Nagy Geza.

În anul 1958 s-au executat lucrări de reparaţii la exterior, cu o nouă tencuială a întregii biserici, s-a făcut curăţirea iconostasului şi s-au înlocuit vechile ferestre din lemn cu unele noi, din metal şi vitralii.

După efectuarea acestor lucrări, biserica a fost târnosită de către P.S. Episcop Valerian Zaharia, la data de 8 noiembrie 1958, în fruntea unui numeros sobor de preoţi.

Pe lângă gardul din faţă în lungime de 52 m.l., construit în anul 1939, în vara anului 1959, biserica a fost împrejmuită cu un gard solid de beton, în lungime totală de 115 m.l.

Biserica are următoarele dimensiuni: lungime 36,80m, lăţime 11,80m, înălţime până la boltă 10m, iar turnul este de 25m.

După anul 2000 au fost demarate lucrările de refacere a exteriorului bisericii şi de constuire a unor noi anexe gospodăreşti la casa parohială, ca de altfel şi a unei săli de consiliu parohial , mult dorită.

Lucrările au fost încununate cu binecuvântarea arhierească pe care P.S. Sa Justinian al Maramureşului şi Sătmarului a revărsat-o în cadrul resfinţirii bisericii la data de 2 noiembrie 2003, în fruntea unui frumos sobor de preoţi şi în mijlocul miilor de credincioşi adunaţi la acest eveniment. Cu aceasta ocazie, preotului paroh Gros Daniel i-a fost acordată distincţia de iconom, cu drept de a purta brâu roşu.

Poate ar fi folositor să amintim aici şi preoţii care de-a lungul timpului au slujit în parohia Apa: Gavriil Boti 1794-1798, Gavriil Dunca 1799-1802, Gheorghe Buda 1802-1827, Erdess Simion 1827-1868, Iosif Pop Lemeny 1870-1905, Alexandru Pop 1905-1930, Ioan Chişu 1930-1955, Dr. Petru Bologa 1955-1993, Donca Sorin 1993-2000, Gros Daniel 2000 până în prezent.

Luând pildă de la înaintaşii care au trăit pe aceste meleaguri cu un veac şi jumătate înainte, cei de azi vom prinde noi puteri pentru a putea înfrunta greutăţile inerente oricărei activităţi pastorale, ştiind că tot ceea ce facem este spre slava lui Dumnezeu şi a Sfintei Sale Biserici.

 Pr. Paroh Gros Daniel 

Apa   2006