ISTORICUL PAROHIEI BICĂU

Satul Bicău a luat fiinţă în secolul al IV-lea, după unele documente la sfârşitul acestui secol, iar după alte documente prin anul 1438-1439, după răscoala de la Bobâlna când după înfrângerea râsculaţilor, începând reprimarea lor sângeroasă şi pentru a scăpa de moarte se refugiază mulţi în aceste părţi ale Codrului, în judeţul Satu-Mare. Mulţi dintre cetăţenii de azi mai poartă numele celor pe care-I găsim la Bobâlna de exemplu: Petric, Mic, Raţ, etc. Cei refugiaţi aici erau iobagi, care au părăsit domeniile latifundiarilor şi s-au aşezat pe un teritoriu la o distaţă de circa un kilometru de locurile pe care este situat astăzi acest sat.

Localnicii spun că numele localităţii a luat fiinţă în urma unei întâmplări foarte interesante. Se spune că cei refugiaţi aici au adus cu ei mulţi cai. Între refugiaţi era şi un fiu de preot. Caii păşteau prin pădure împiedicaţi. La piedicile de la picioarele cailor, ungurii le spuneau “biko”, de unde românii au preluat termenul de “bicauă”. O bandă de hoţi au furat o parte din cai, însă au fost prinşi. Localnicii i-au pedepsit bătându-i cu acele lanţuri care erau destinate împiedicării cailor după care i-au schingiuit mai multe zile. Vestea acestor fapte s-a răspândit repede şi până departe, astfel că localitatea a fost denumită Bicău amintindu-se astfel de acele lanţuri.

Satul este aşezat în partea dreaptă a şoselei ce leagă oraşele Satu Mare de Baia Mare, fiind înconjurat de comuna Pomi de care şi aparţine administrative, de satele: Borleşti, Crucişor, Iegherişte, Poiana Codrului. Din punct de vedere geographic relieful este deluros, mai bine zis o aşezare de coline şi câmpie având în vecinătate, la o distanţă de aproximativ 2 km râul Someş.

Satul, la început a fost foarte răsfirat, după grupări de familii după care şi-au luat numele şi locurile respective. Găsim astfel nouă denumiri după cum urmează:

1. Mijlocaşu sau partea de mijloc a satului unde au fost zidite prima biserică şi prima şcoală. La început aici au fost 5-6 familii care au despădurit locul ca să-şi creeze condiţii de gospodărie. Scoala şi biserica de atunci erau pe o suprafaţă de circa 20 ari. În jurul bisericii a luat naştere cimitirul. Biserica veche de lemn, din spusele oamenilor, nu se ştie când a fost construită dar în anul 1876, în urma unui incendiu aceasta a ars împreună cu clădirea şcolii. În anul 1880 a fost construită actuala biserică însă la o distanţă de 600 m de locul celei vechi. Construcţia acestei biserici a fost finalizată abia în anul 1890, sub pastoraţia preotului Lazăr Erne, în actele latine apărând cu numele Lazarus Ernes. Matricolele înregistrează nume de preoţi încă din anul 1812, ceea ce înseamnă că a existat o activitate pastorală ortodoxă intensă. În anul 1936 parohia aparţinea de protopopiatul Seini, aflat la o distanţă de aproximativ 10 km, şi avea 433 de suflete de religie greco-catolică. În parohie a fiinţat încă din anul 1925 o “Asociaţie Mariană” cu un număr de 67 de membri, “cultul Preasfintei Inimi” din anul 1929 cu un număr de 87 de membri şi “AGRU” din anul 1931 cu un număr de 280 de membri. Această situaţie a durat până în anul 1948. Conform recensământului din anul 1970, comuna Pomi care cuprinde satele Pomi, Bicău, Aciua şi Borleşti avea o populaţie de 3751 de locuitori, satul Bicău reprezentând un procent de 10,4%. Natalitatea este foarte scăzută în această localitate, una dintre cauze fiind influenţa modernismului şi mai ales a sistemului nemţesc de a avea un singur copil sau cel mult doi;

2. Căpetenii, formează a doua parte a satului denumiţi astfel deoarece aceştia se situau la capătul satului;

3. Delenii, sunt denumiţi localnicii şi partea de sat aflată pe o ridicătură mai înaltă decât centrul satului. Locul este bogat în tufişuri de măcieş, trandafiri sălbatici cu flori roşii. Aceşti arbuşti au apărut în urma defrişării pădurilor;

4. Moşteni, denumită astfel pentru că aici s-a dat o “bătălie” mare prin înrudiri şi prin procese de moştenire;

5. Fernenii, i se spune aşa după numele familiilor care au locuit în partea de apus a centrului satului şi care au purtat numele de Fernea;

6. Floricenii poartă numele după familia cu numele Florida, dar se spune că este partea “Floricenilor” şi nu Floridenilor cum ar fi firesc. Despre locuitorii acestei părţi a satului se spune că erau foarte religioşi şi foarte darnici, însă ramura lor s-a stins cu desăvârşire,

7. Valea frăsinelului, este partea care a primit denumirea după marea pădure de frasini care se găseau în acest loc. Este o parte a satului foarte sărăcăcioasă unde nu s-a înjghebat nici o gospodărie rămânând doar loc de păşune,   

8. Vălenii, este partea aşezată între două dealuri pe o vale care a secat. Pe aici trece drumul carea face legătura dintre sat şi drumul judeţean. Localnicii din această parte a satului s-au adunat aici mult mai târziu de la înfiinţarea aşezării, retrăgându-se în apropierea drumului principal.şi această parte a satului este sărăcăcioasă,

9. Ursoiul, este partea mai nouă a satului. O parte din marea pădure a codrului din această regiune a fost expropiată şi dată sătenilor. Aici oameniiau muncit cu multă tragere de inimă, au defrişat pădurea şi şi-au construit gospodării. Locul era renumit pentru faptul că aici se găseau mulţi urşi care atacau animalele localnicilor. Pentru îndepărtarea lor s-a hotărât defrişarea acestei părţi.

Printre dealurile pe care este aşezată localitatea Bicău şerpuiesc şase pâraie care se unesc într-unul singur, care mai apoi se scurge în valea Someşului.

Revenind la problema bisericii amintim că de-a lungul anilor s-au făcut mai multe reparaţii. În anul 1933 preotul Radu Florian a întreprins câteva reparaţii. Între anii 1964-1970 preotul Filip Crăciun, preot celib dar foarte devotat, şi-a dăruit aproape în întregime salarul pentru reparaţii ca zugrăveli, auriri, vopsiri, interioare şi exterioare, unele făcându-le personal. Tot în timpul său a fost electrificată biserica şi a fost înzestrată cu foarte multe podoabe şi cu cele necesare cultului.

Despre activitatea preoţilor care au servit aici îi putem aminti pe următorii:

între anii 1833-1834, a servit pr. Gheorghe Bran

               1834-1835, pr. Ioan Viteazu

               1836-1839, pr. Vasile Novac

               1840-1845, pr. Vasile Cotocea

               1846-1861, pr. Ciprian Barbarie

               între anii 1861-1880 lipsesc acte

               1880-1890, pr. Lazăr Erne

               1890-1897, pr. Aurel Popovici

               1897-1910, pr. Victor Cistru

               1911-1918, pr. Izidor Silaghi

               1918-1919, pr. Gheorghe Goia

               1920-1923, pr. Sabin Ghera

               1923-1924, pr. Brâncoveanu Alexandru

               1925-1938, pr. Florian Radu

               1938-1939, pr. Isidor Ghiurca

               1939-1941, pr. Munteanu Mihai

               1941-1959, pr. Jula Gheorghe

               1959-1963, pr. Radu Vasile

               1964-1972, pr. Filip Crăciun

               1973-1979, pr. Iosif Grozav

               1979-2005, pr. Gheorghe Halmi

În anul 1841 a fost zidită o casă parohială din cărămidă de pământ nearsă şi un edificiu şcolar din lemn în 1900. În 1955 sub administraţia pr. Jula casa a fost demolată, construindu-se o altă casă tot atunci care a fost renovată sub pr. Filip Crăciun. În 1969 s-a zidit o şcoală nouă şi un cămin cultural.

Astăzi, în 2006, satul Bicău numără 60 de familii, aproximativ 110 persoane din care mai mult de jumătate sunt persoane văduve. Fiii satului sunt plecaţi fiind angajaţi fie în municipiul Baia Mare, fie în Satu-Mare, vanind acasă la părinţi doar la sfârşit de săptămână sau la sărbătorile mari. Satul este îmbătrânit. Există un cămin cultural care este folosit mai nou mai mult pentru pomeni. Imaginea poate părea dezolantă însă oamenii sunt credincioşi, uniţi şi dornici de a mai păstra ceea ce a mai rămas de  valoare în satul lor, biserica şi casa parohială. În ceea ce priveşte biserica în anul 1976 a fost refăcută pictura în ulei. Iconostasul şi tavanul sunt împodobite cu pictură în ulei pe pânză, pe tavan fiind aplicată. După 1990 casa veche parohială a fost dărâmată şi a fost zidită o altă casă nouă, sub îndrumarea pr. Gheorghe Halmi care păstorea aici în această perioadă, având 3 camere, 2 holuri, o bucătărie şi 2 beciuri. În 2005, începând din luna iulie au început lucrări la casa parohială fiind făcută o baie cu toate cele necesare şi a fost introdusă apa. În toamna aceluiaşi an a fost realizat şi sistemul de încălzire la casa parohială fiind montată o centrală pe lemne, cu calorifere din oţel.